
Serbia şi China au semnat în data de 7 aprilie un prin care se bun bazele unei colaborări dintre cele două ţări în domenii precum ştiinţă şi tehnologie. Acordul a fost semnat miercuri între Djelic, care este însărcinat cu dezvoltarea tehnologică şi Wan Gang, Ministrul pentru Ştiinţe al Chinei. Nici unul dintre cei doi semnatari n-a oferti detalii în legătură cu programul.
După întâlnirea în cadruş căreia s-a semnat acest acord Liu Yandong, consilierul de stat, şi-a exprimat dorinţa ca cele două state să dezvolte o relaţie de prietenie, de cooperare în ştiinţă ş tehnologie. Evidenţiind beneficiile mutuale ale acestei colaborări, Liu susţine adâncirea relaţiilor de schimb dintre China şi Serbia potrivit noului acord.
"Ambele state ar trebui să colaboreze mai strâns pentru a contribui la dezvoltarea socială şi economicp a ambelor state."- a mai adăugat Liu.
Ziua: 07.04.2009
Sursa: Asia Daily News Online
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu